Termeni și condiții
Versiune curentă – actualizată la data publicării paginii.
Documentul de față constituie contractul între SC. Digital Payments SRL („Furnizorul”) și utilizatorul („Clientul”) platformei ReincarcareOnline.ro. Prin plasarea unei comenzi, Clientul declară că a citit și acceptă integral acești termeni.
Articolul 1 – Definiții
- Site: ReincarcareOnline.ro și subdomeniile asociate.
- Furnizor: SC. Digital Payments SRL.
- Client: persoana fizică majoră care plasează o comandă.
- Voucher / cod de reîncărcare: bun digital intangibil livrat prin e-mail.
- Top-up direct (MSISDN): aplicarea automată a reîncărcării pe numărul de telefon al Clientului, fără cod intermediar.
Articolul 2 – Obiectul
Furnizorul oferă vânzarea online a voucherelor de reîncărcare pentru cartelele mobile preplătite Orange, Vodafone, Telekom, Digi, precum și pentru abonamentele Focus Sat. Toate produsele sunt bunuri digitale intangibile, livrate exclusiv electronic prin e-mail.
Articolul 3 – Calitatea de consumator
Serviciile sunt destinate exclusiv consumatorilor finali (B2C), persoane fizice cu vârsta de minimum 18 ani. Persoanele juridice și utilizările comerciale (revânzare, distribuție) nu sunt acceptate. Furnizorul își rezervă dreptul de a anula comenzi suspecte de utilizare comercială.
Articolul 4 – Procesul de comandă
- Clientul selectează serviciul, operatorul și valoarea.
- Introduce datele necesare: e-mail, număr de telefon mobil sau smart card Focus Sat.
- Verifică prețul afișat și acceptă termenii.
- Alege metoda de plată și autorizează tranzacția.
- După confirmarea plății, primește pe e-mail voucherul sau confirmarea de top-up direct.
Clientul este unicul responsabil pentru corectitudinea datelor introduse. Furnizorul nu acordă rambursări în cazul livrării corecte la datele furnizate de Client.
Articolul 5 – Prețuri
Prețurile afișate sunt în lei (RON) și includ TVA, conform legislației române în vigoare. Pentru plățile alternative (cripto, EUR via PayPal), conversia valutară urmează cursul gateway-ului procesator. Furnizorul își rezervă dreptul de a modifica prețurile în orice moment, fără preaviz, modificările aplicându-se doar comenzilor noi.
Articolul 6 – Metode de plată
- Card bancar (Visa, Mastercard, Maestro) prin gateway PCI-DSS.
- PayPal, inclusiv Google Pay și Apple Pay.
- Bitcoin prin BTCPay Server (Lightning Network sau on-chain).
Furnizorul nu stochează date sensibile de plată (numere de card, CVV). Toate plățile sunt procesate de parteneri certificați.
Articolul 7 – Livrare
Livrarea este 100% electronică, prin e-mail, în secunde de la confirmarea plății. Termen standard: sub 1 minut. Posibile întârzieri: mentenanță la operatorul de telefonie / Focus Sat, congestie la procesatorul de plată, atacuri DDoS, cazuri de forță majoră. În eventualitatea imposibilității livrării, plata este rambursată integral.
Articolul 8 – Renunțare la dreptul de retragere
În conformitate cu OUG 34/2014, art. 16 lit. m (transpunere a Directivei UE 2011/83), dreptul de retragere de 14 zile nu se aplică conținutului digital livrat electronic dacă executarea a început cu acordul expres al consumatorului. La finalizarea comenzii, Clientul își dă acordul expres pentru livrarea imediată și renunță în mod explicit la acest drept. Odată ce reincarcarea a fost efectuata sau voucherul a fost livrat pe e-mail, comanda este considerată executată și nu se acordă rambursări.
Articolul 9 – Rambursări
Rambursarea integrală se acordă în trei situații:
- Plata a fost încasată de două ori dintr-o eroare a procesatorului.
- Reincarcarea nu a putut fi efectuata sau voucherul nu a putut fi generat din vina Furnizorului sau a furnizorului upstream.
- Codul livrat este invalid – caz documentat de operator.
Termenul de rambursare: maximum 14 zile lucrătoare de la confirmarea cazului, pe aceeași metodă de plată folosită inițial.
Articolul 10 – Limite, fraudă, KYC
Pentru a preveni frauda și pentru a respecta legislația AML, Furnizorul monitorizează tiparele de cumpărare. Indicii care pot declanșa verificarea KYC:
- Peste 4-5 tranzacții într-un interval de 24 de ore.
- Volum cumulat mai mare de 250 RON / zi sau echivalentul a 1.000 EUR / lună.
- Conturi multiple, IP-uri identice, comportament repetitiv.
- IP-uri din zone cu risc ridicat conform listelor internaționale.
În aceste cazuri putem cere copii după actul de identitate sau dovezi de plată. Refuzul cooperării atrage anularea tranzacției.
Articolul 11 – Plăți cu Bitcoin
Plățile cu Bitcoin sunt procesate prin BTCPay Server. Cursul afișat este blocat 15 minute de la plasarea comenzii. Volatilitatea cursului între ofertarea prețului și confirmarea blockchain este suportată integral de Client. Pentru sume cumulate peste echivalentul a 1.000 EUR / lună, se aplică obligațiile KYC din Legea 129/2019.
Articolul 12 – Răspundere
Furnizorul nu răspunde pentru:
- Date introduse greșit de Client (e-mail, număr de telefon).
- Întârzieri sau defecțiuni atribuibile operatorilor de telefonie / Focus Sat / procesatorilor de plată.
- Întreruperi cauzate de forță majoră.
- Pierderi indirecte, lipsa de câștig sau alte daune consecutive.
Răspunderea Furnizorului este limitată la valoarea comenzii respective.
Articolul 13 – Proprietate intelectuală
Toate elementele site-ului (texte, imagini, logo, cod sursă, design) sunt proprietatea SC. Digital Payments SRL sau a partenerilor licențiari. Reproducerea, distribuirea sau utilizarea fără acord scris este interzisă.
Articolul 14 – Modificări ale termenilor
Furnizorul poate actualiza acești termeni periodic. Versiunea aplicabilă unei comenzi este cea afișată pe site la momentul plasării comenzii. Continuarea utilizării site-ului după publicarea unei versiuni noi constituie acceptare.
Articolul 15 – Lege și jurisdicție
Contractul este guvernat de legea română. Litigiile se rezolvă preferențial pe cale amiabilă. În caz de eșec, sunt de competența instanțelor din raza sediului social al Furnizorului (Bihor, România). Consumatorii pot apela la mecanismele de soluționare alternativă (SAL/ODR) menționate pe pagina de Contact.
Articolul 16 – Contact
Întrebări privind acești termeni: support@reincarcareonline.ro.